Insula pustie luată la mişto


Tania, fata mea, în vârstă de 10 ani (cum, probabil, aţi şi aflat deja) îmi povestea zilele trecute ce a mai râs, împreună cu ai ei colegi, când a citit într-un oracol întrebarea "Ce ţi-a lua pe o insulă pustie?". 

În clasa ei, fiecare fată, mai ales, îşi face câte un oracol odată la 4 luni, dacă nu mai repede. Întrebările sunt mereu aceleaşi: ce culori preferi? care e cel mai bun prieten/ă? ce filme/formaţii îţi plac?... Ştiţi formula. Şi, dintr-odată, apare chestia cu insula pustie. 

Pe vremea mea, :-)  detestabilele de pe atunci oracole conţineau aproape obligatoriu această întrebare. Copilul din era comunistă îşi însuşise, inconştient, spaimele conştiente ale părinţilor, printre care IZOLAREA era cea mai mare. Copiilor de azi le lipseşte acest sentiment, aşa cum părinţilor le-a dispărut această teamă - acum au alte probleme, alte căutări (nu discut motivele lor aici). În ciuda acestui fapt, pentru ambele categorii de vârstă, delimitările s-au înmulţit şi s-au diversificat, incipient deocamdată, în cele mai suprinzătoare direcţii. 

Copiii, care ar trebui să perceapă o lume bine delimitată, cu valori definibile, sunt lăsaţi de izbelişte într-o falsă libertate de alegere. Pentru că părinţii, fără să recunoască, nu îşi mai găsesc ei înşişi locul, nu mai sunt în stare să vadă adevăratele hotare, de unde şi SENZAŢIA DE INDEPENDENŢĂ. Adaugă, imediat şi din comoditate, înaintarea prin geografie şi prin statutul social cu avansarea spiritului, şi, de aici, rolul lor părintesc li se pare îndeplinit. Fuga de 2 zile la Roma, posibilă prin noua putere financiară a familiei, este sinonimă cu libertatea. Copilul nu mai primeşte o carte, ci un Playstation, nu un abonament la bibliotecă, ci un abonament de mare viteză pe internet, nu o discuţie faţă în faţă, ci un mess rapid şi două buzzuri. 

Au mai spus-o şi alţii, dar nu văd de ce nu aş repeta-o şi eu: tot mai mulţi, copii şi părinţi, devin nişte insule, unii pentru ceilalţi, şi prea puţini realizează că, în curând, fiecare va ajunge să îşi căute persoana cea mai dragă şi cea mai apropiată în cel mai depărtat arhipelag.

Acum că am terminat de scris asta, mă duc să o iau pe Tania de la Internet. Glumeam. E la televizor...  ;)))))

"Duhul Sfânt al lui Myron Cope"


sau cum ajung românii să înţeleagă fotbalul american

Eu v-am şi pus un link, în dreapta, să vă duceţi pe blogul acestui român, fost coleg de facultate, în cazul în care mai poftiţi din experienţa lui. Ciprian, care e de 2 ani în State, începe să mă lămurească, fără să fi vorbit vreodată despre asta, cum ajunge un ne-american să se ataşeze de acest sport, exotic pentru restul lumii, cum se integrează noul venit pe tărâmul tuturor posibilităţilor în balamucul implicit acestor mari sărbători locale sau naţionale.

"Dar una dintre cele mai puternice "trasaturi de caracter" locale este, desigur, pasiunea locuitorilor pentru sporturile din targ, mai ales pentru Steelers. Nu cred ca am vazut un oras care sa se identifice atat de pasional cu echipa locala precum Pittsburgh. E o pasiune care transcende rase, religii, clase sociale, nivele de educatie, orice. De la vladica pana la opinca, cu totii suntem in Steelers Country, ne imbracam in black&gold si ne inchinam la Teribilul Prosop (Terrible Towel). Ilustrii nostri profesori, dintre care unii ar lesina de ofensa daca nu i te-ai adresa cu "dr. Cutare", si-au marturisit amorul (platonic, desigur) pentru Steelers sau, cum ar zice Cornel Pumnea (am zis bine?)... "baietii nostri".

Fiindca "baietii nostri" au facut "o figura frumoasa" (asta tot de pe la Cristian Topescu este) si vor juca duminca SuperBowlul in Tampa, cu speranta sa castige a sasea cupa. De unde si una dintre lozinci : bring home the six-pack!

Iar daca acum un an fotbalul american mi se parea o lunga perioada de pregatire tactica a fazelor (complet obscura intelegerii mele), urmata de scurte reprize de imbranceala si alergatura haotica, intre timp Duhul Sfant al lui Myron Cope (fie-i tarana usoara, ca s-a dus prin februarie sau martie trecut) s-a pogorat si asupra mea si m-a scos din rusinoasa ignoranta.

Cum astazi a fost zi de lucru (catalogare part-time la Uni Library System), am prins si Steelers tailgate party. Toata suflarea din cladire a venit sa isi arate tricoul cu Polamalu sau Roethlisberger, sa fluture pe Terrible Towel si sa puna jos un hot dog si ceva non-alcoholic beverages :) Cum ar veni, ne-am facut de cap in pauza de masa - dar fara a depasi timpul alocat."

Restul postării lui aici.

P.S. Îmi respect dreptul la ignoranţă în domeniu, şi nu caut să văd cine e Myron Cope... Deocamdată!  :)