99% dintre oameni sunt urati

Pantera neagra din supermarket

99% dintre oameni sunt urati, iar 1% sunt urati... pentru frumusetea lor. Cel mai bine se observa asta, daca priviti cu atentie lumea iesita la cumparaturi in supermarket. Asa ma uitam eu, inainte de Anul Nou, la oamenii care se buluceau, impingandu-si anevoie uratenia printre rafturi, cu senzatia ca, de fapt, impingeau doar carucioarele pline cu produse ieftine si proaste. Si, cu cat erau mai urati, cu atat mancarea cumparata de ei era mai proasta si mai ieftina. Iar din saracie, uratenia lor urma sa se faca si mai mare, pana cand se dovedea ca departarea lor de frumusete era semn al unei tragice apropieri de boala si, dintr-o asemenea proximitate, cine sa mai viseze macar o clipa ca ar merita sa urce pe coperta vreunei reviste glossy?

Asa ma gandeam eu din masa celor 99%, in vreme ce ma abandonasem necesarei tampenii a cumparaturilor. Ca sa treaca mai usor vremea pana la iesirea in parcarea eliberatoare, le priveam fetzele partenerilor mei necunoscuti in aceasta slinoasa activitate.

Dinspre raionul de fructe, simt un nucleu de energie necunoscuta, revigoranta. Carucioarele se loveau mai des unele de altele si nu scoteau obisnuitul harjait, ci mai degraba un clinchet. Barbatii, cei mai irascibili in general, in loc sa se incrunte la fiecare ciocnire inter-carucioasa, isi continuau, senini, incremenirea privirilor spre un anumit punct, pe care il presupuneam dupa un stalp. Chiar si femeile, tinere sau mai varstnice, total sau partial inestetice, isi ciuleau ochii spre locul cu pricina, dupa care le infigeau, clocotind de invidie, un cot in burtile grase ale sotilor lor.

Trec de stalp, filand imaginea ca pe vremuri biletul la loz in plic. Fiara, costumata in negru din cap pana in picioare, plesnea de frumusete si vitalitate. Ciorapii negri zbarnaiau, din pantofii cu toc-cui, intinsi pe fibra tanara, pana sus, pierzandu-se sub fustita mulata, fara replica, peste niste linii animalice unice, comparabile doar cu celelalte linii de mai sus, de pe partea opusa, la fel de vinovate in perfectiunea lor.

Animalul scormonea in gramada de pomelo si smulse unul. Intarzie o clipa cu el in mana, intr-o postura hamletiana, ca o invitatie indiferenta si trufasa, adresata oricarui doritor de a-si construi un triunghi imaginar din fructul acela mare si bombat, strans in plasa, si celelalte doua bombaciuni, ale ei, ce pareau, in contra naturii, nesustinute de nici o plasa.

Fiara, robusta si impunatoare, ucidea, prin injosire, orice vietate din jurul ei. Frumusetea panterei negre facea pana si fierul caruciorelor pline cu E-uri sa scanceasca la contactul cu alte carucioare, intesate de conservanti. Pantera parea ca musca din toti clientii supermarketului, insa numai clientii-masculi se lasau, visatori, muscati de ea. Clientii-femele ar fi vrut sa poata sari la gatul ei, sa o albeasca, sa o uniformizeze, dar, de la nivelul lor de suricate, latrau chitaind la sotii lor, la prietenii lor, care erau bucurosi, poate pentru prima data in viata lor, ca sunt atunci si acolo la cumparaturi.

Nimeni nu era interesat de chipul panterei ascuns de palaria neagra, elegant-tipatoare, cu borurile largi si valurite. Toti (mai ales barbatii) se multumeau cu agresiunea curbelor si cu zvacnetul vertical al animalului iesit la vanatoare de priviri.

Eu, mai putin vrajit, m-am dat aproape sa ii vad mainile. Albe si delicate. Oricat m-am aplecat, pretinzand ca nici un pomelo nu era pe gustul meu, nu am reusit sa ii zaresc fatza.

Dupa ce m-am departat, mi s-a parut mult timp dupa aceea ca zaresc pantera neagra la fiecare stand, unduidu-se, curbandu-se ca o umbra amenintatoare. Apoi am uitat de ea…

La coada, bucuros ca supliciul cumparaturilor s-a incheiat, am descoperit alaturi de mine pantera neagra, la fel de agresiva, la fel de frumoasa si curboasa. M-am prefacut ca aranjez ceva in cos si i-am zarit fatza o secunda, sub palaria neagra cu borurile largi, protectoare. Un chip de suricata, un ten albicios si schimonosit, batran si vlaguit, fara patima si expresie. Un chip de o uratenie tipatoare.

Pana am platit la casa, m-am tot gandit la tristetea hidoasa de pe chipul tinerei femei catre care nu am mai intors o clipa capul, desi era la doar juma’ de metru in spatele meu. Vraja se dusese in pastele ma-sii si procentul de 1% de oameni frumosi mi se parea atunci cam mare.