Cartea "Ceasornicarul dansator" va fi publicată

Aberantasticele povestiri vor apărea la Editura Tracus Arte. Sau, cu alte cuvinte, acele lumi ciudate îşi vor începe drumul pe hârtie începând din noiembrie.


oricât mi-aş dori


oricât mi-aş dori
nu pot trece peste coincidenţe
le înghit cu multă apă
stoarsă din timpul meu
peste timpul altora

uneori înghit doar oameni şi scuip
timpul meu printre dinţii lor

dacă mă doare burta
ies pe stradă şi le sparg ceasurile
cu poveşti ca să înţeleagă
oamenii limbile
ce-au dat
limbile ce-au luat

oricât mi-aş dori
nu pot trece peste sfârşituri
le beau cu multă gheaţă
ca prin paharul cu fundul în sus să văd
sfârşitul meu stors peste
sucul lor de sfârşit

ne distrăm.

uneori beau doar oameni şi le vomit
sfârşitul imprevizibil peste
coincidenţele numărate în cea mai veche 
zi de inventar

dacă mă ia de cap
ies în stradă şi le povestesc    
ce trebuie să NU înţeleagă din viaţa lor
iar ei se îmbată din adevărurile mele răsturnate

şi se întorc mereu pe trei cărări  
să mai ceară un rând
pe datorie

trecem, ne distrăm.

Prima povestire aberantastică publicată pe hârtie




Aberantastica "Focul oamenilor, joaca podurilor" apare  în numărul 6 al "Revistei de Povestiri". 
Mai multe detalii despre cuprinsul acestui număr aveţi aici.



Reîntâlnirea mea cu Sadoveanu


            Prin ‘88, îi spuneam, mândru foarte de convingerile mele, unei profesoare de română pe care abia o cunoscusem că nu îmi place Sadoveanu. S-a mirat doamna cum unul care vrea să dea la Filologie nu e interesant de proza marelui scriitor. Mi-a adus câteva argumente pe care i le-am desfiinţat atunci politicos dar scurt: timpul din scrierile lui curge prea încet, cum să îţi placă Sadoveanu când la 18 ani viaţa are ritm "de Accelerat" (dacă ştiam ce viteză o să ia peste numai puţin de 2 ani...)? Chiar aşa i-am zis, cu "ritm de Accelerat". A dat din cap încet şi parcă voia să se pornească într-un nou avânt al pledoariilor, dar s-a oprit:
            - Poate ai dreptate, nu m-am gândit la asta niciodată. Dar dacă e aşa cum zici, înseamnă că o să îţi placă şi ţie mai târziu.
            Nu mai ştiu ce i-am răspuns. Discuţia a avut loc în holul întunecat şi plin de igrasie al unui bloc de la marginea Târgoviştei. De atunci, de acolo nu am mai văzut-o, nu mai ştiu nimic de bătrâna profesoară
            A avut însă mare dreptate. În ultimele zile am recitit Creanga de Aur, Hanul Ancuţei şi Ochi de urs. Cred că totuşi “recitit” nu e cuvântul prea potrivit. Abia acum parcă le-am citit pentru prima dată. Abia acum am înţeles magia despre care citisem că o au.
            Asta e lucrul bun, îmbucurător. Dar mai este ceva: dacă am ajuns să înţeleg bătrâneşte textele lui Sadoveanu (cu toate lipsurile lor în ale construcţiei narative), ce s-a întâmplat cu tinerelul care îl nega vehement în holul blocului pe autorul cu limbaj lent-arhaizat? Maturizare - veţi gândi siguri pe voi, întrebări retorice - veţi zâmbi în barbă (care aveţi). Eu zic că, printr-o spărtură de trei zile, timpul sadovenian, molcom şi mitic-aşezat, a pătruns în timpul meu accelerat, răpciugos şi de-grabă-consumat.
            Care aţi păţit în tinereţile voastre ca mine, încercaţi într-o zi măcar “Ochi de urs”.  Unde s-a spart o dată timpul, o mai merge şi a doua oară.


Later edit: Cu această ocazie, m-am şi gândit la o strategie pentru ca fiica mea să nu păţească la fel. :)  
            
           

Sexul cosmic de lângă noi


Locuitorii unei foarte îndepărtate planete
ni se uită drept în ochi
şi fac sex cu noi
în cele mai rotunde şi depărtate feluri cosmice

Cei mai stilaţi dintre ei folosesc acorduri muzicale interzise
din ierburi interzise
din prafuri stelare
sau
tensiunea de superficialitate

Apoi aproape instantaneu se nasc
ca un pufăit fin de ţigară
ca un gând coerent-indecent
fiinţe cu părul lung de sticlă moale
şi ele gânguresc limbi care nu vor fi niciodată vorbite
la noi
pentru că noi nu sugem din viteză lumina ca ele

Şi ele fac pipi pe asteroizii cei mai mici
pentru că de cei mari se sperie şi visează
numai sticlă tare
şi păr scurt

Pe nas transparentele odrasle învîrtesc
jucării uriaşe
împletite din vorbe cu tâlc şi din suspine-puzzle
pe care nu le strică niciodată
ba chiar le mai scapă pe la noi
prin capul poeţilor
beţivilor
nebunilor
copiilor
ca să ne jucăm şi noi cu ceva serios
în timp ce ne culcăm cu

iluzia că facem sex
noi între noi
cu ai noştri. 


Numai dragostea-i terestră.