Statele lunii. Statele soarelui - Cyrano de Bergerac



            Cyrano de Bergerac (1619 – 1655) este cunoscut în toată lumea mai ales drept poetul cu nasul mare din piesa lui Edmond Rostand, apărută în 1897. Din păcate pentru această lume, Cyrano nu este descoperit ca mare creator de lumi fantastice. Nu ştiu dacă la noi mai este ceva recent tradus, în afară de Statele lunii. Statele soarelui, (titlurile originale sunt puţin mai lungi), dar fie şi doar acestea şi tot merită să vă aruncaţi un ochi pe aceste texte doldora de imaginaţie şi de filozofie politică.
            Poate nu am acum în minte prea proaspete scrierile lui Swift (1667-1745), însă Bergerac m-a cucerit de la prima pagină, în care descrie presupunerile jucăuşe ale unor cetăţeni abţiguiţi despre ce ar fi de fapt Luna. Mi-am amintit imediat că şi eu, în copilărie, tot aşa făceam cu vreo doi trei prieteni mai de soi – azi, nu mai au copiii ce să îşi imagineze că sunt cu ochii mereu în explicaţiile „artistice” sau (cvasio-) academice de pe net sau de pe net.
            Dincolo de divagaţia asta a mea, rămâne în aceste scrieri explozia creativă a unei minţii care parcă face un concurs cu propriile limite, fascinată de cât de departe se poate duce gândul . Este foarte adevărat că şi epoca respectivă era una de mari evervescenţe filozofice şi căutări ştiinţifico-tehnice.

Câteva idei:

            Adam se refugiază, de pe Lună, pe Pământ cu puterea imaginţiei (ceea ce azi se numeşte trăire extatică) nefiind corupt de hrana crudă, dezmăţ sau de boli. Pe Eva nu o ducea imaginaţia aşa de mult din cauza sexului ei, dar pentru că a fost cândva parte din trupul lui Adam, s-a ridicat până la urmă în aer printr-un soi de magnetism (principiu al atracţiei care este evocat deseori sub varii forme). Amândoi au coborât între Mesopotamia şi Arabia.

            „Când vă auziţi maţele chirăind, este, de fapt, şarpele care şuieră şi când, dând ascultare firii lacome datorită căreia l-a împins pe primul om să mănânce prea mult, cere şi el de mâncare;”… căci Dumnezeu i-a pedepsit pe oameni şi să le fie foame, iar când îi dă şarpelui prea mult să se sufoce, pentru ca atunci când nu îi dă de mâncare să facă tărăboi şi să îşi verse veninul, numit fiere de doctori... În continuarea ideii, Cyrano alunecă finuţ pe calea sexului: “am băgat şi ei de seamă că şarpele acesta, tot încercând să evadeze din trupul bărbatului, i se văd capul şi gâtul ieşind din partea de jos a pântecelor noastre. Dar Dumnezeu nu a îngâduit ca doar bărbatul să sufere şia vrut ca şarpele din el să se înverşuneze (sublinierea mea) asupra femeii pentru a-i infuza veninul său şi ca umflătura de pe urma acestei înţepături să dureze nouă luni.”   

            Bucătarii şi gratargii sunt mereu graşi de la fumul care îi înconjoară şi pe care îl inhalează.

            Pe Lună se plăteşte în versuri, sonetele fiind cele mai valoroase, iar dintre ele cele care au poantă. După ce le creează, autorii vin cu ele la funcţionarii versificatori care le fixează valoarea poeziilor. Deci “dacă cineva moare de foame, nu poate fi decât un dobitoc, iar persoanele de spirit mânâncă întotdeauna pe plac
             
            Tot pe Lună există „oraşe mobile” care se deplasează cu ajutorul unor sisteme complexe pânze şi foale. Dar există şi „oraşe sedentare” care au nişte gropi sub ele în care pătrund în întregime pe vreme rea.

            În loc de „Bună ziua!” se spune „Iubeşte-mă, înţeleptule, pentru că te iubesc şi eu.” 

            La un moment dat este prezis şi audio bookul sub forma unei cărţi, fără pagini şi fără litere, căreia i se întorc nişte tendoane şi arcuri şi o voce omenească citeşte capitolul dorit.

            Pentru că n-a meritat să aibă un prieten timp de 6 ani, o pasăre este condamnată să fie rege peste un popor dintr-o altă specie, tocmai pentru a nu putea comunica şi a nu se bucura împreună cu ei. “Va sorbi toate amărăciunile regalităţii” este o propoziţie memorabilă, care vorbeşte despre intenţiile critice ale textelor lui Cyrano.  

            Condamnarea supremă e prin tristeţe.

            …şi multe, multe altele – un adevărat deliciu pentru iubitorii de poveşti fantasmagorice, alegorice şi utopice.



            Cyrano vede totul la scară macro, dar intră şi în profunzimea fenomenelor fizice (fantazând fără ruşine :)))!!!!), iar peste toate întinde societatea oamenilor pe care o beleşte des să vedem de fapt ce e înăuntru sau - mai corect! – ce vede autorul acolo. Autor care moare în urma unui accident stupid (sau atentat?) la 36 de ani.

           Şi un lucru negativ, totuşi: excursurile filozofice sunt, pe alocuri, cam lungi şi plictisitoare, deşi în epocă trebuie să fi avut un impact mai mare.

____________________________________
Statele lunii. Statele soarelui - Cyrano de Bergerac. Editura Minerva, Colectia Biblioteca pentru toţi, 2007.