Omul din balconul meu




          Bănuiam că avea o adevărată fobie față de scări, altfel nu îmi explicam de ce se cățăra pe zid, trezindu-mă aproape în fiecare dimineață cu el în balcon ca să-mi ude cele câteva flori din ghivece. Nu îl văzusem în viața mea până atunci și nici nu ne-am salutat după aceea, când ne mai intersectam privirile prin geam: eu - cu ceașca de cafea în mână, el - cu stropitoarea. Stau la patru, m-am mutat aici acum o lună. În blocul de vizavi nu există acest etaj. Am aflat mai târziu că din cauza omului cu stropitoarea au anulat etajul patru: n-avea nimeni flori în balcoanele de la acel etaj, așa că individul escalada blocul și aștepta să îi crească flori în ochi. Uneori apăreau adevărate frumuseți, vorbea lumea.
          Le uda cu o pipetă, cu ea își turna picături de apă nouă în ochi, apoi aștepta. Nimeni nu mai avea voie să facă sex în bloc cât timp se înălțau tulpinele firave din ochii lui. Locatarii au trecut peste asta cu destulă ușurință, fiind oameni în vârstă cu libidoul aproape de zero. Dar nu au putut suporta ce se întâmpla după ce florile creşteau: începeau să cânte și să bea, să trântească pipetele de pereți, vorbeau urât și tare, frecându-se zgomotos unele de altele. Locatarii i-au reproșat deseori omului felul prost în care și-a crescut florile, dar el le lua apărarea spunând că așa sunt artiștii. După o vreme, asociația de locatari a renunțat la etajul patru, iar omul a dispărut cu artiștii şi artistele ce îi creșteau din ochi la adăpostul balcoanelor.
          La câteva zile mai târziu – reconstituind ulterior şirul evenimentelor -, individul a ajuns la mine pe balcon, unde am câteva ghivece de flori, pe care le udam foarte rar. Trecură săptămâni întregi și eram convins că omul e doar un nebun inofensiv - cunoșteam cazuri mult mai grave. Într-o zi, parcă duminică era, mă trezesc că îmi lasă un mesaj scris din frunze uscate pe mijlocul balconului: "o să fac puțin zgomot mâine dimineață. scuze." 
          Am avut eu somnul greu a doua zi de dimineață sau nu o fi făcut el zgomot prea mare, că n-am auzit nimic. Când m-am uitat pe geam, nu mi-a venit să cred: cât vedeam cu ochii în fața mea tot cartierul dispăruse, iar în aer pluteau, până hăt spre munte, la înălțimi diferite, balcoane pline cu flori în ghivece. Și tot florilea acelea erau udate de ființe identice, care îmi semănau perfect. Mă multiplicase. 
          Bine, mi-am zis, dacă vrei să jucăm murdar... În noaptea imediat următoare mi-am umplut balconul cu scări de bloc, la grămadă peste ghivecele cu flori, putina cu varză, cotețul cu gâini aduse de mama de la țară și peste romanele pe care trebuia să le scriu despre cartierul meu de blocuri. Nu l-am mai văzut de atunci pe omul cu stropitoarea, dar senzația de a mă vedea nenumărat-multiplicat în fiecare zi udând flori prin balcoanele plutitoare din fața balconului meu a rămas la fel de neplăcută.

         

(povestire aberantastică)