Singurul cititor de poezie din oraş

Această povestire a căpătat prima formă în holul unui hotel de pe malul Dunării, la Galaţi, unde am scris-o dintr-o suflare, adică în jur de 5-7 minute. Azi am revenit asupra ei, am dezvoltat câteva pasaje foarte puţin şi i-am dat alt final - lucru care a durat... juma de oră cel puţin. :))


          Era taximetrist şi singurul cititor de poezie din oraş. Când îi venea cheful, ieşea din maşină şi alerga, cu zâmbetul pe buze, până la fluviu. Deschidea cartea şi citea, cu picioarele în apa rece, până soarele trecea dincolo de cartierul tinerilor șmenari. Clienţii care nu îl cunoşteau tresăreau speriaţi, trezindu-se în poală cu cheile maşinii. Le spunea să meargă unde aveau ei treabă, fără să plătească cursa, şi să lase maşina acolo, ştia ea ce să facă după aceea. Ba chiar, uneori, le mulţumea, trimiţându-le câte o carte de poezie celor care aveau ochi frumoşi şi priveau cerul mai mult de cinci secunde prin parbriz, la stopuri. Cu motorul torcând în ritmuri iambice, maşina, mândră de stăpânul ei, singură găsea drumul până unde taximetristul recita cu patos sau şoptit peştilor, mici şi mari, poeziile care îi plăcuseră cel mai mult din cartea aleasă.    
          Edituri celebre îl căutară să le facă publicitate, momindu-l cu interviuri în revistele literare pe care le controlau cu nesaţ, dar el refuză politicos din respect pentru patimile neînţelese şi valurile cuvântului scris.
             Câţiva poeţi, impresionaţi de strania pasiune a taximetristului, veniră la el în câteva rânduri să-i scrie poeme, dulci-acrişoare sau erotic-posomorâte, cu vorbe doar de el ştiute, care îi înspăimântară pe loc şi îi făcură să îşi mânânce, la întoarcerea acasă, cărţile, pixurile, laptopurile, editorii, criticii momiţi şi să plece, aproape orbi şi raşi în cap, la pescuit departe, spre gurile fluviului - unii nu se mai întoarseră niciodată. Bătrânul şofer, cu barba albă şi lungă, le-a mulţumit timid poeţilor pentru gestul lor, s-a înroşit, a schimbat vitezele, uleiul la motor, rolele de la aparatul de marcat şi apoi şi-a văzut mai departe de drumul lui prin oraşul întins şi întortocheat.
              Noaptea, fluviul se ridica pe furiş din matcă până sus, aproape de cer, şi citea într-o rână, clipocind de emoţie, poemele mici scrise cu litere mari, pe care taximetristul le desena în cursele sale zilnice, cu maşina cea rablagită şi năzdrăvană, printre clădirile uscate ale acelui oraş cu un singur taxi.


(second draft)